
După o jumătate de secol, foștii elevi ai promoției 1976 s-au întors la Școala Gimnazială „Dimitrie Brândză” din Viișoara pentru o revedere încărcată de emoție, în care chipurile de adulți s-au întâlnit cu amintirea copiilor de odinioară. Colegi, profesori și oameni ai comunității au refăcut, pentru câteva ore, legătura unei generații care a plecat pe drumuri diferite, dar nu și-a uitat începuturile.
Gazda revederii, directorul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Brândză” din Viișoara, prof. Cristina-Luminița Ceică, a mărturisit că, după aproape trei decenii petrecute în învățământ, participă pentru prima dată la un asemenea moment.
„Trecutul și prezentul se întâlnesc, iar noi avem privilegiul de a fi martorii acestei întâlniri. Vă mulțumesc că v-ați întors, vă mulțumesc că nu ați uitat, vă mulțumesc că după 50 de ani ați demonstrat că o promoție nu este doar o listă din catalog, ci o poveste unică, care continuă să se scrie. Bine ați revenit acasă. Am 23 de ani de vechime în învățământ ca profesor, șase de când sunt director și am trecut prin multe momente, dar un astfel de moment nu l-am parcurs și mă bucur că am ocazia aceasta. Sperăm să ne revedem ori de câte ori doriți”, le-a transmis directorul.
Printre cei întorși la întâlnirea generației sale s-a aflat și Voicu Murariu, primarul comunei Vlădeni. Din bilanțul celor 50 de ani, acesta a ales mai întâi familia, apoi meseria și administrația, înainte ca amintirile să-l ducă din nou la șezătorile și întrecerile clasei de odinioară.
„Pentru mine e o cinste și o onoare să fiu printre dumneavoastră aici, astăzi. Marea realizare a mea este viața de familie. Am doi băieți, am nepoți, al patrulea este pe drum. Am avut noroc de o femeie la fel de nebună ca mine, că m-a suportat și m-a sprijinit. Ca inginer zootehnist, nu mi-am făcut meseria de râs și marea mea cinste a fost că am condus comuna Vlădeni, cea mai frumoasă comună de pe tot globul, iar acum sunt laudele mele pe care nevasta nu trebuie să le audă. Este extraordinar că am avut șapte mandate la rând. Este o mare cinste și mare onoare că am făcut parte din generația asta cu 14 băieți și 14 fete, că doar știți, iar noi făceam șezători și eram două echipe de câte 7 și ne întreceam la toate. Dar învățam cu adevărat”, a povestit Voicu Murariu, primarul comunei Vlădeni.
Pentru fosta dirigintă, cei așezați acum în fața sa au rămas, pentru o clipă, clasa năzdrăvană de acum cinci decenii. Emoția revederii a readus în prezent orele în care îi urmărea crescând, dar și speranțele pe care un dascăl le așază, adesea fără să știe cât vor rodi, în elevii săi.
„Am emoții ca atunci când eram dirigintă, mai ales că aveam o clasă năzdrăvană. Când veneam la oră, ei stăteau să urmărească cu cărțile pe brațe cum eu predam. Au trecut anii. În urmă cu 50 de ani, erați copii, cu vise mari și energie specifice vârstei. Astăzi sunteți oameni maturi, cu familie, profesii, experiență și povești de viață. Ca dirigintă am avut prilejul de a vă vedea crescând și învățând, conferindu-vă talentele și personalitatea. Am vrut atunci să vă ofer nu doar cunoștințe, ci și încredere că puteți deveni oameni buni, cinstiți și demni”, a fost mesajul fostei diriginte.
Anii de școală au însemnat și terenuri improvizate, meciuri, echipe și o solidaritate pe care fostul profesor de sport a regăsit-o, cu umor, în foștii săi elevi.
„Așa cum a fost, cu condiții mai rudimentare, am avut și echipă de handbal, și echipă de fotbal, ne-a făcut plăcere sportul și am fost uniți. Acum văd că ați pus câte ceva pe voi, dar nu vă condamn. Nu mi-a venit a crede când ați spus că au trecut 50 de ani. Să ne bucurăm cât suntem încă sănătoși și să trecem peste tot ce încearcă să ne doboare. Cea mai mare bucurie este să vă revăd, voi să vă amintiți copilăria voastră!”, le-a spus fostul profesor de sport.
Primarul comunei Viișoara, Laurențiu Dîmbu, a vorbit despre ceea ce rămâne după ce drumurile oamenilor se despart și îi duc departe de locurile copilăriei.
„Nu este doar o întâlnire între foștii colegi, ci o întâlnire cu propriile rădăcini, cu locurile în care ați copilărit și unde s-au format tinere vise, tinere prietenii. (…) Dincolo de hotarele acestei comunități, ați plecat poate cu pași timizi, dar cu învățăturile primite acasă, educația primită aici și valorile pe care bunicii și părinții vi le-au sădit în suflet. Ați devenit profesori, medici, ingineri, agricultori, meseriași, antreprenori, oameni dedicați familiilor și comunităților din care faceți parte. Fiecare și-a urmat propriul drum, a trecut prin încercări, a muncit, a construit și a lăsat ceva în urmă. Unii dintre dumneavoastră ați rămas aproape de sat, alții ați ajuns în orașe îndepărtate sau chiar peste hotare, dar distanța nu a șters legătura cu locul în care v-ați petrecut copilăria”, le-a spus Laurențiu Rîmbu, primarul comunei Viișoara.
Momentul aniversar a fost completat de diplome de onoare și de un tort oferite de primarul comunei Viișoara. Distincțiile au purtat însemnul „50 ANI, 1976–2026”, iar profesorii generației au primit recunoștința foștilor elevi pentru contribuția la formarea lor.
Pentru câteva ore, distanța dintre 1976 și 2026 s-a măsurat mai puțin în ani și mai mult în numele rostite din nou, în glumele încă ținute minte și în bucuria de a constata că o clasă poate rămâne împreună chiar și după ce catalogul s-a închis.

















