Local

Deficit mare de medici la Botoșani. Șef al UPU- SMURD: „Nu reușim să acoperim gărzile, respectiv turele”

O problemă care macină de ani de zile sistemul sanitar botoșănean a fost adusă în discuție din nou, vineri, într-o conferință de presă, de medicul șef al UPU- SMURD, Ramona Guraliuc. Potrivit declarațiilor sale, la acest moment doar 13 medici din 42 sunt în activitate, abia reușind să asigure gărzile, dat fiind afluența enormă de pacienți.

„Nu reușim să acoperim gărzile. Procentual, lucrez cu un sfert din numărul pe care ar trebui să îl am. Deci am în activitate 13 medici din 42. Niște medici care de-a lungul timpului au lucrat în servicii de urgență și care sunt și ei cu comorbidități la rândul lor și care foarte greu își desfășoară activitatea. Și menționez faptul că avem trei linii de gardă, două pentru serviciul de urgență și unul pe ambulanța de terapie intensivă mobilă, șapte zile din șapte, 24 de ore din 24. Este evident că ne este foarte greu. Plus că de ce să nu recunosc că dintre noi am dezvoltat și această patologie, am intrat și în izolare”, a precizat medicul Ramona Guraliuc.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page