Local

Un tânăr din Vorona s-a dat în spectacol în fața polițiștilor care l-au lăsat fără permis pentru că ar fi condus cu viteză pe contrases

Un tânăr de 28 de ani din localitatea Vorona s-a dat în spectacol în fața polițiștilor după ce a fost surprins conducând pe contrasens.

Sâmbătă, polițiștii botoșăneni în timp ce acționau pe raza localității Vorona pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principală cauză de producere, viteza excesivă, au observat un autoturism care circula pe contrasens, dinspre Joldești înspre Vorona, apoi a oprit pe marginea părții carosabile și a pus în funcțiune luminile de avarii. Polițiștii i-au atras atenția conducătorului auto asupra abaterilor săvârșite, însă acesta a avut o atitudine recalcitrantă și a încercat să părăsească zona respectivă. S-a procedat la legitimarea acestuia, stabilindu-i-se identitatea în persoana unui tânăr de 28 de ani din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care il conducea nu avea asigurare auto obligatorie. In cauza s-a luat masura sancționării contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 cu amendă in valoare totală de 2740 . De asemenea, i-au fost reținute permisul(pentru o perioada de 60 de zile), certificatul de inmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page