ImportantSport

LOCAL | Copiii între 6 și 12 ani se luptă pentru titlul de campioni ai Cupei Tymbark Junior

Pentru al treilea an consecutiv, elevi cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, băieți și fete, joacă fotbal cu bucurie și pasiune pentru a demonstra că merită să rămână în competiție și să câștige titlul de campioni ai Cupei Tymbark Junior.

Departajarea celor mai bune echipe de fotbal va avea loc în cadrul Marii Finale care se va desfășura la începutul lunii iunie. Până atunci, toți cei 131.580 de elevi care s-au înscris în ediția 2018-2019 a turneului, cu 5% mai mulți ca în precedenta, joacă fotbal cu multă ambiție pentru a se califica în fazele superioare ale Cupei Tymbark Junior.

Competiția se desfășoară la nivel național și este organizată de către Federația Română de Fotbal și Maspex Romania, prin brandul Tymbark, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale. Întrecerea vizează atât descoperirea de talente, cât și încurajarea practicării mișcării și a sportului de către copii. Ambasadorul competiției este Miodrag Belodedici, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni, jucător de bază în Echipa Națională a României în anii ‘90.

Cupa Tymbark Junior, întrecere la fotbal adresată elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, fete și băieți, se află în cel de-al treilea an al activității sale. După doi ani în care numărul de elevi înscriși în competiție a depășit toate așteptările (122.691 elevi în anul competițional 2016-2017 și 124.759 elevi în 2017-2018), ediția cu numărul 3 a competiției a adus o nouă surpriză plăcută organizatorilor: 131.580 de elevi din toată țara s-au înscris la start cu dorința de a deveni campioni ai Cupei Tymbark Junior.

„Sunt bucuros să văd că din ce în ce mai mulți copii participă în această competiție de succes. Viitorul fotbalului românesc crește frumos pe terenurile școlilor din întreaga țară”, spune Răzvan Burleanu, Președintele FRF.

În luna octombrie 2018, Cupa Tymbark Junior, organizată de către Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Maspex Romania și Ministerul Educației Naționale, a fost nominalizată la categoria „Participare” în cadrul prestigioasei gale UEFA Grow Awards.

”Ne bucurăm foarte mult să vedem că proiectul Cupa Tymbark Junior crește de la an la an. Interesul pentru această competiție este tot mai susținut, elevii și profesorii sunt foarte implicați și determinați pentru a-și realiza obiectivul de a deveni campioni. Pentru noi, susținerea acestei competiții înseamnă emoții, bucurie, vise împlinite pentru copiii pasionați de fotbal. Dar, totodată, înseamnă peste o sută de mii de copii care fac sport, atât de necesar pentru o dezvoltare armonioasă”, a declarat Krzysztof Grabowski, Președinte Maspex Romania.

Cupa Tymbark Junior are două componente, una pentru echipele de băieți și una pentru echipele de fete și este structurată pe grupe de vârstă, după cum urmează: grupa de vârstă U8 – în care se pot înscrie elevii din clasa pregătitoare, clasa I și a II-a, grupa de vârstă U10 – în care se pot înscrie elevii din clasele a III-a și a IV-a și grupa de vârstă U12 – în care se pot înscrie elevii din clasele a V-a și a VI-a. În cadrul etapei zonale (băieți și fete), meciurile se dispută în 8 zone geografice ale României. Meciurile sunt programate astfel încât să nu fie perturbat programul de studiu al elevilor.

Miodrag Belodedici a participat la antrenamentul elevilor de la Vatra Dornei

Ambasadorul Cupei Tymbark Junior, Miodrag Belodedici, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni, jucător de bază în Echipa Națională a României în anii ’90, a participat la antrenamentul elevilor din Vatra Dornei care se pregătesc intens pentru a-și îndeplini visul de a deveni campioni. Elevii s-au bucurat să aibă în preajma lor unul dintre jucătorii de legendă ai echipei naționale de fotbal și i-au ascultat cu mare atenție sfaturile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page