21 iunie, solstiţiul de vară. Ziua în care soarele stă pe cer mai mult ca oricând

Solstiţiul de vară are loc astăzi, moment ce ne aduce cea mai lungă zi din an. Va avea 15 ore și 32 de minute, iar noaptea va avea numai 8 ore și 28 de minute.
Fenomenul astronomic are loc în jurul datei de 20-22 iunie în fiecare an şi reprezintă momentul în care axa Pământului este înclinată cel mai mult către Soare. Începutul verii astronomice este sărbătorit în special în Marea Britanie, la Stonehenge, unde sute de oameni s-au adunat pentru a admira răsăritul. La noi, în România, solstiţiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor de pe 24 iunie. Se spune că această noapte este favorabilă mai ales vrăjilor şi descântecelor de dragoste.
Cea mai lungă zi din an
Solstiţiul de vară din anul 2025 se produce în ziua de 21 iunie, la ora 5 şi 42 de minute, arată astro-urseanu.ro. Este cea mai lungă zi din an, durata zilei fiind de 15 ore şi 32 de minute, iar cea a nopţii de doar 8 ore şi 28 de minute. Solstiţiul de vară marchează începutul verii astronomice. În emisfera sudică, solstiţiul este plasat temporal în jurul datei de 21 decembrie, marcând începutul iernii.
Denumirea de solstiţiu (“Soarele stă”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor “nopţi albe”, potrivit sursei citate.
Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau la cea mai mică înălţime faţă de ecuator. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.
Tradiţia şi superstiţiile privind solstiţiul de vară au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi (iluminată de Soare) a anului este considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare.
Tradiţia focurilor de Sânziene
Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină. Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către Biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie – ziua dedicată Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
În timp, Noaptea de Sânziene – cum este denumită în folclorul românesc – a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţara respectivă şi chiar de regiunea respectivă. Pentru ţărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În tradiţia populară, se crede că, dacă plouă de Sfântul Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure şi salată va fi distrusă, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul “Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).
După data de 21 iunie, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În anul 2026, solstiţiul de vară va avea loc tot în ziua de 21 iunie, dar la ora 11 şi 24 de minute, punctează astro-urseanu.ro.