ImportantMeteo

METEO | Temperaturile scad şi cu 20 de grade şi va ninge. Vezi de când!

Dacă până acum am avut o iarnă calendaristică neobişnuit de caldă, cu vreme care ne-a dus cu gândul mai mult la Paşte decât la Crăciun, în zilele următoare vremea schimbă foaia. Un val de aer polar va coborî deasupra Europei şi va atinge şi ţara noastră începând de marţi.

Pe 29 decembrie, vremea va intra într-un proces de răcire accentuată. Valul de aer polar va intra în România prin Moldova, iar de la o oră la alta temperaturile vor fi în continuă scădere, în cursul nopţii urmând să se extindă în întreaga ţară.

Se vor înregistra temperaturi în jurul celor specifice perioadei, cu maxime între 0 grade in nordul Moldovei şi 8 grade in Oltenia. Cerul va fi temporar noros. Ziua va ninge în zona Carpatilor Orientali şi Meridionali şi local în Moldova, iar în Muntenia, cu precădere la deal şi izolat în Dobrogea, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Noaptea, precipitaţii predominant sub formă de ninsoare se vor semnala îndeosebi în Oltenia. Izolat se va forma polei şi gheţuş. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în estul şi în sudul teritoriului.

Şi la Bucureşti vremea se va răci accentuat, astfel că valorile temperaturilor vor deveni apopiate de cele normale pentru această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult noros şi, cu precădere în partea a doua a zilei, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări temporare, iar temperatura maximă va fi de 3…4 grade.

De miercuri încolo se va răci tot mai mult, valorile termice urmând a coborî chiar sub mediile climatologic specifice perioadei. Noptile vor deveni geroase, mai ales in nord şi in centru.

Miercuri, cerul va fi variabil la senin, cu înnorări în cursul zilei, când va ninge local în sud-vestul ţării şi cu totul izolat în rest; vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în est şi sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 3 grade. (-5 grade in sud-estul Transilvaniei si partea continentala a Dobrogei si 3 grade in Dealurile de Vest)

Joi, vineri si sambata – probabilitatea de apariţie a ninsorilor va fi mai ridicată în regiunile estice şi sud-estice, dar şi în zona montană.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page