ImportantPolitic

POLITIC | Federovici: Ministrul Muncii a cerut Finanțelor să aloce fonduri pentru finanțarea căminului de bătrâni de la Trușești

Senatorul PSD, Doina Federovici a anunțat, miercuri, că în urma mai multor discuții și interpelări pe care le-a adresat la Guvern, noul ministrul al Muncii, Ana Costea, a solicitat Ministerului Finanțelor să sprijine autoritățile publice locale în finanțarea căminului de bătrâni de la Trușești și a altor 18 așezăminte similare la nivel național, care găzduiesc și asigură tratamentul pentru circa 900 de persoane vârstnice.

Am reușit să convingem noua echipă de la Ministerul Muncii că e necesar ca Guvernul să prelungească perioada de finanțare pentru aceste cămine de bătrâni. Autoritățile locale nu au resurse financiare suficiente pentru a susține funcționarea lor, iar pe de altă parte, nu trebuie să uităm că Guvernul s-a angajat să finanțeze aceste instituții când a decis desființarea fostelor spitale, transformate ulterior în cămine de bătrâni”, a explicat Doina Federovici.

Senatorul PSD a arătat că toate aceste cămine de bătrâni, printre care se numără și cel din Trușești, au fost înființate în clădirile spitalelor desființate în anul 2011, în urma deciziei Guvernului Boc. La acea dată, Executivul a dispus ca finanțarea căminelor de bătrâni să fie asigurată de la Bugetul de stat, pentru o perioadă de 55 luni, perioadă care a încetat la data de 31 octombrie 2015.

După sesizările și interpelările făcute pe această temă de senatorul Doina Federovici, noul ministru al Muncii a trimis o adresă către Ministerul Finanțelor în care arată că „cele 19 cămine pentru persoane vârstnice au rămas fără finanțare și există riscul să fie închise, iar cele aproximativ 900 de persoane vârstnice îngrijite să nu mai beneficieze de serviciile acordate. Având în vedere situația celor 19 cămine, vă adresăm rugămintea să sprijiniți autoritățile administrației publice locale care le administrează, în asigurarea fondurilor necesare funcționării și astfel, evitarea unor situații sociale deosebite”.

Înainte de demisia Guvernului Ponta, fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb, pregătise o hotărâre de guvern pentru prelungirea perioadei inițiale de finanțare, astfel încât să fie asigurată continuitatea în funcționarea acestor cămine de bătrâni. Însă procesul de avizare și adoptare a respectivei hotărâri a fost întrerupt în momentul schimbării Guvernului. De altfel, acest lucru a fost semnalat și în scrisoarea adresată Ministerului Finanțelor de către noul ministru al Muncii: „Proiectul de hotărâre a Guvernului prin care se propunea prelungirea acestui program cu încă 24 de luni a fost remis neavizat atât de Ministerul Finanțelor Publice, cât și de Ministerul Justiției.

Urmează așadar, ca Ministerul Finanțelor să se pronunțe în acest caz, astfel încât procesul de avizare a hotărârii de guvern să fie reluat, iar în final să fie alocată finanțarea căminelor de bătrâni, pentru cel puțin încă 24 de luni.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page