SPORT | România este CAMPIOANĂ OLIMPICĂ la proba de SCRIMĂ. Primul AUR la JO 2016

România a câştigat finala cu China, scor 44-38 Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu au adus României primul aur la JO 2016.

Spadasinele “tricolore” au condus încă de la început meciul și după primul releu, Ana Maria Popescu avea să ne aducă primul punct. În releul doi Simona Pop și Xu Anqi au terminat la egalitate, 4-4, însă următorul releu a fost câștigat categoric de Simona Gherman, 4-2.

Primul releu pierdut de fetele noastre a fost cu Sun Yujie, când chinezoaica a încheiat cu scrul de 3-1. Imediat după aceea a reintrat în joc Ana Maria Popescu, care a făcut instrucție cu Hao Jialu și i-a luat 4 tușe, deși românca a resimțit ceva dureri la picior.

Pe planșă a intrat apoi campioana Europei, Simona Gherman, care a început foarte bine și a terminat releul învingătoare, 7-5 și ducea scorul la general la 21-14.

Loredana Dinu a debutat și ea în această finală împotriva rezervei chineze Hao Jialu pe care a învins-o la limită cu 3-2. Înaintea ultimului asalt, chinezoaicele și-au mai trecut și ele în cont o victorie, 9-6 în fața Simonei Gherman, dar pe planșă avea să intre Ana Maria Popescu, care a închis meciul.

România a trecut de SUA în sferturile de finală, 24-23, după “punctul de aur”, şi de Rusia, în semifinale, cu 45-31.

FINALĂ: ROMÂNIA – CHINA 44-38

Ana Maria Popescu – Sun Yujie 1-0
Simona Pop – Xu Anqi 4-4
Simona Gherman – Sun Yiwen 4-2
Simona Pop – Sun Yujie 1-3
Ana Maria Popescu – Hao Jialu 4-0
Simona Gherman – Xu Anqi 7-5
Loredana Dinu – Hao Jialu 3-2
Simona Gherman – Sun Yujie 6-9
Ana Maria Popescu – Xu Anqi 14-13

SEMIFINALE: ROMÂNIA – RUSIA 45-31

S. Gherman – T. Logunova 1-3
S. Pop – V. Kolobova 6-3
A.M. Popescu – L. Șhutova 4-3
S. Pop – T. Logunova 5-3
S. Gherman – L. Șutova 5-3
A.M. Popescu – V. Kolobova 3-7
S. Pop – L. Șutova 9-7
A.M. Popescu – T. Logunova 5-2
S. Gherman – V. Kolobova 5-2

În sferturile de finală, România trecuse de SUA, 24-23, după “punctul de aur”. România, în componenţa Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu, a avut nevoie de minutul de aur pentru a trece de SUA în sferturile de finală. În ultimul asalt, Ana Maria Popescu a revenit de la 20-23, a egalat şi apoia  punctat decisiv în “prelungiri”.

SFERTURI DE FINALĂ: România – SUA 24-23

A.M.Popescu – C.Hurley 7-8 (1-0 în ”tușa decisivă”)
A.M.Popescu – K.Hurley 3-1
S. Pop – C. Hurley 4-3
S. Gherman – K.Holmes 0-0 (românca a renunțat la duel, pentru a conserva avantajul echipei noastre)
S. Pop – K. Hurley 4-5
A.M.Popescu – K.Holmes 0-0 (românca a renunțat la duel)
S.Gherman – C.Hurley 2-0
S. Pop – K.Holmes 0-2
S.Gherman – K.Hurley 3-4

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: