SPORT | Hagi nu vrea să mai audă de Valeriu Iftime : “Vreau să-i transmit domnului de la Botoșani să-și analizeze echipa lui”

Gică Hagi i-a răspuns astăzi lui Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, după ce acesta a declarat zilele trecute că Viitorul nu poate face performanță cu transferuri precum Marius Constantin sau Herea.

“Îi transmit domnului de la Botoșani, nici nu știu dacă e patron, să-și analizeze echipa lui. Doar așa îi transmit că nu e frumos ca dânsul să vorbească de fotbal, mai ales despre mine și despre clubul nostru. Să vorbească de ce transferuri a făcut Botoșaniul. E foarte bine…dar să nu vorbească despre noi, că nu e frumos.

Ce transferuri am făcut noi, dacă sunt bune sau rele vom vedea. Mi se pare deplasat și ieșit din comun, dar suntem în România și trebuie să înghit toate aceste lucruri. Trebuie să înghit, să merg înainte, să tac din gură. Dar e lipsă de respect! Noi vrem respect, cerem respect, dar e o totală lipsă de respect.

Vorbește dânsul de Herea, de Marius Constantin? Li se permite, e normal! Suntem departe de cuvântul respect în România”, a declarat Hagi la conferința de presă.

“La Viitorul nu poți face performanță în Europa cu jucători ca Marius Constantin, Herea. În campionat poate face față, dar în Europa e altceva” Valeriu Iftime.

Sursa: gsp.ro

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: