POLTIC | Liliana Mincă, Președintele ALDE Botosani, despre Legea pensiilor: “Fiecărui român care a muncit în această ţară să-i fie asigurat un trai decent la bătrâneţe”

Legea pensiilor

Intrarea proiectului noii legi a pensiilor în dezbatere publică este primul pas către realizarea unei Legi care să își dovedească eficiența pe termen mediu și lung.

România are nevoie de o nouă lege a pensiilor care să pună ordine în sistem și care să ofere dreptul la un trai decent persoanelor care au încheiat sau vor încheia activitatea în piața muncii. Sperăm ca dezbaterea acestui proiect să mobilizeze toți actorii interesați -sindicate, asociații ale pensionarilor, companii, autorități, specialiști pentru că interesul de a avea o lege bună, sustenabilă este un interes comun.

Noua lege răspunde mai multor provocări legate de situația diferită a stagiilor de cotizare pentru bărbați și femei, de nevoia de a corecta inegalitățile și inechitățile care au apărut în sistemul de pensii în ultimii ani, în așa fel încât oameni care au aceeași vechime în câmpul muncii, aceeași pregătire, au ocupat aceleași funcții, să aibă pensii similare.

Preocuparea noastră a celor din ALDE este aceea de a contribui la o lege a pensiilor care să redea demnitatea pensionarilor printr-o majorare sustenabilă a pensiilor, conform contribuției, pe baza principiului la muncă egală plata egală.

Obiectivul nostru este ca, în același timp, să proiectăm siguranță pentru generațiile următoare de pensionari și să putem face majorarea pensiilor actuale într-o măsură cât mai consistentă, pentru ca așteptările celor care sunt astăzi la pensie să fie îndeplinite.

Coincidență sau nu, majorarea pensiilor în mod substanțial a avut loc în urmă cu peste 10 ani, în timpul guvernului condus de președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. Astăzi, guvernarea PSD –ALDE va face din nou dreptate acestei categorii sociale și va majora pensiile.

Proiectul de lege a pensiilor este unul complex pentru care s-au făcut simulări aproape un an, fiind luate în calcul peste 3000 de pensii în plată şi introduse în variantele de calcul care au fost analizate.

În realizarea proiectului s-au luat cazuri de pensii care să cuprindă toate categoriile, nu numai pensii mari sau pensii mici, toate categoriile, fără pensiile speciale. În perioada următoare vor începe consultările cu asociaţiile de pensionari, cu sindicatele şi cu toţi cei interesaţi.

Vrem ca acest proiect să fie finalizat cât mai curând, iar el să intre în Parlament pentru dezbateri, astfel încât să fie adoptat în cel mai scurt timp.

Având în vedere experiența ultimelor legi importante pentru România, trebuie să luăm în calcul şi piedicile pe care le va pune președintele Iohannis sau cei din opoziţie, cei care au blocat sau au amânat toate legile bune pentru români și pentru România adoptate de Parlament.

Este poate cea mai importantă lege, după legea salarizării, deoarece ea modifică un sistem complicat.

De această lege beneficiază milioane de pensionari.

De prevederile legii vor beneficia milioane de romani cu fiecare generaţie, care o vor duce mai bine, vor avea pensii mai mari.

Ulterior perioadei de dezbatere publică, proiectul de lege va fi transmis Parlamentului României, spre dezbatere şi aprobare în comisiile de specialitate şi în Plen.

Respectăm promisiunile făcute pensionarilor de a corecta un sistem inechitabil şi de a mări veniturile, astfel încât fiecărui român care a muncit în această ţară să îi fie asigurat un trai decent la bătrâneţe, a transmis Liliana Mincă, Presedinte ALDE Botosani, printr-un comunicat de presa.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: