Important

NATIONAL | Şoferii care nu-şi plătesc amenzile de circulaţie vor rămâne fără permis

Legislaţia rutieră este în continuă schimbare. De câţiva ani, autorităţile încearcă să introducă noi reguli şi măsuri în vederea reducerii numărului de accidente rutiere, dar şi pentru a simplifica sistemul şi a creşte gradul de conştientizare al şoferilor.

Din cauza inconştienţei, dar şi a altor factori, cum ar fi oboseala, graba, mulţi conducători auto nu-şi mai cuplează centura de siguranţă, apasă prea tare pe pedala de acceleraţie sau intră pe interzis, scrie cugetliber.ro. Aceste abateri atrag după sine amenzi.

Minimul sancţiunilor ajunge la 180 lei, în timp ce maximul, la 1.800 lei. Din nefericire, există şi şoferi cărora nu le pasă de amenzile pe care le primesc şi, ca atare, nu le plătesc. În România, de exemplu, gradul de încasare al amenzilor este undeva la 40%, în timp ce, în alte state, gradul de încasare depăşeşte 90%, în Olanda fiind chiar 98%. Din cauza faptului că există mulţi şoferi care nu au bunuri pe numele lor, nici executarea silită nu poate fi valabilă, astfel că statul nu poate să recupereze cuantumul amenzii.

“O porcărie”

De aceea, autorităţile s-au gândit să pună la punct un sistem prin care şoferii să fie, practic, obligaţi să plătească amenda, în caz contrar să rămână pietoni.

Astfel, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică, autorităţile doresc introducerea „tichetului de contravenţie”. Practic, este vorba despre un tichet care va fi anexat permisului de conducere şi în care se va ţine o evidenţă a amenzilor plătite. Lipsa acestuia poate dovedi neachitarea contravalorii amenzii şi, în condiţiile în care nu a fost exercitată o cale de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei, poate atrage după sine suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule până la plata amenzii. De asemenea, autorităţile doresc crearea unui serviciu care le va permite utilizatorilor plata amenzilor online.

„Este o mare porcărie. Cum să mă obligi pe mine să plătesc amenda că altfel îmi iei permisul. Cum rămâne cu dreptul la libera circulaţie? Am permisul dobândit pe drept şi dacă n-am făcut nicio infracţiune, de ce să mi-l ia cineva?”, explică Adrian M., un şofer constănţean care s-a arătat nemulţumit de prevederile proiectului de lege.

Alţii, în schimb, au fost de acord: „Atâta timp cât mergi cum trebuie, cât îţi pui centura, îţi iei un hands-free, mergi în limita legală de viteză şi respecţi legislaţia, într-un cuvânt, nu ai de ce să te temi. Pot fi amenzile de sute de milioane de lei, dacă nu încalci legea, n-are de ce să-ţi fie frică”

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page