LOCAL | Șoferii care nu își fac RCA, obligați să predea plăcuțele de înmatriculare

Noua lege RCA (Răspundere Civilă Auto), intrată în vigoare miercuri, 12 iulie 2017, vine cu anumite modificări importante, dar și altele controversate.

În țara noastră, peste 20% dintre mașinile aflate în trafic nu au RCA. Există șoferi care ales să nu își mai facă RCA, pentru că nu folosesc autoturismele.

În acest an a intrat în vigoare o nouă reglementare: o persoană care renunţă la asigurare este obligată să predea la poliţie numerele de înmatriculare.

Se urmărește în acest fel prevenirea circulaţiei fără RCA, iar acum șoferii pot încheia poliţe numai pentru o lună, iar dacă el lipseşte din ţară o perioadă mai lungă trebuie să facă drumuri la poliţie să dea numerele şi apoi să le ia atunci când are nevoie, doar pentru ca să evite o cheltuială.

Sursa: b1.ro

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: