LOCAL | Delgaz Grid a participat la competiția Trofeul Electricianului

• Echipa Delgaz Grid a câştigat locul I la categoria defectoscopie linii electrice subterane;

• La probele individuale, electricienii companiei şi-au adjudecat premiul I la trei categorii.

Cinci electricieni ai Delgaz Grid, compania de distribuţie electricitate şi gaze naturale a grupului E.ON din România, au urcat pe podium în cadrul celei de-a 39-a ediţii a competiţiei profesionale Trofeul Electricianului, organizată la Oradea în perioada 9-13 iulie.

Specialiştii Delgaz Grid au fost premiaţi pentru performanţele obţinute în cadrul probelor individuale de la specializările: defectoscopie linii electrice subterane, exploatare staţii de transformare, mentenanţă echipamente înaltă tensiune şi exploatare reţele de medie şi joasă tensiune. În acelaşi timp, echipa companiei formată din trei electricieni din Bacău, Botoşani şi Neamţ şi-a adjudecat primul loc la defectoscopie linii electrice subterane.

“Demnitatea meseriei noastre trebuie pusă acolo unde este locul ei şi pentru asta Trofeul Electricianului este un moment excelent ca să ştim unde suntem şi unde am ajuns în această meserie şi profesie”, a declarat Csulak Ferenc, directorul general Delgaz Grid.

La ediţia din acest a Trofeului Electricianului au participat peste 110 electricieni de la principalii operatori de distribuţie a energiei electrice din România. Trofeul Electricianului este un concurs profesional de tradiţie şi se desfăşoară în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, patronul şi protectorul celor ce lucrează în sectorul energetic.

În cadrul competiţiei se dau probe teoretice şi practice, inclusiv simulări ale unor situaţii de avarie, şi, de asemenea, există şi o etapă de concurs cu public, departajarea concurenţilor fiind realizată pe baza unor punctaje.

Premiile câştigate de electricienii Delgaz Grid demonstrează odată în plus înalta calificare şi profesionalismul celor ce lucrează în sistemul energetic din judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Botoşani, Suceava şi Vaslui.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: