LOCAL | Concedii ieftine pentru angajaţii din învăţământ, pe litoral şi în staţiuni balneare

În contextul în care acordarea voucherelor de vacanţă pentru bugetari este o certitudine, beneficiarii îşi pot programa deja unde vor petrece concediul din această vară.

Pentru angajaţii din învăţământ, Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS) vine cu oferte avantajoase pentru membrii de sindicat, pe litoralul românesc (în staţiunile Eforie Nord şi Olimp), la Băile Felix şi Căciulata.

„Toţi membrii ASIS, indiferent de nivelul salariilor sau de vechimea în sistemul educaţional, se bucură, împreună cu familiile lor, de ofertele promoţionale negociate, pentru concedii la mare sau în staţiuni balneoclimaterice, pentru odihnă sau pentru refacerea capacităţii de muncă. Alianţa Sindicatelor are parteneriate cu unităţi de cazare din aceste staţiuni, pentru ca oamenii şcolii să meargă în concedii la preţuri avantajoase”, a explicat prof. Dumitru Irimia, vicepreşedintele ASIS.

Cereri pentru concedii ieftine pot depune şi pensionarii care au lucrat în învăţământ.

Preţurile depind de perioada în care solicitantul doreşte să meargă în concediu, ofertele din plin sezon fiind ceva mai piperate.

În staţiunea Olimp, oamenii şcolii se pot caza la Complex Pam Beach (fost Hotel Muntenia), ofertele începând de la 420 de lei/persoană pentru un sejur de şase nopţi, cu o masă inclusă. 855 de lei costă sejurul în plin sezon, cu prânz şi cină.

Cei care doresc să-şi petreacă vacanţa în staţiunea Eforie Nord, sindicatul sucevean are parteneriat cu Hotelul Traian, unde preţurile încep de la 595 de lei/persoană pentru un sejur de şapte zile, cazare cu demipensiune. Oferte mai piperate sunt în plin sezon şi ajung la peste 800 de lei/persoană.

O altă variantă pentru Eforie Nord este Hotelul Petrolul, unde preţurile pornesc de la 475 de lei/persoană pentru cinci zile cu demipensiune, 570 de lei/persoană pentru şase zile cu demipensiune sau 665 de lei/persoană pentru şapte zile cu demipensiune.

La Căciulata, la Hotel Traian, sunt aşteptaţi angajaţii din învăţământ care vor să beneficieze de tratament/proceduri, preţul sejurului începând de la 115 lei/persoană/zi (cazare şi masă).

La Băile Felix, cazarea se face la Hotel Padiş, unde preţul unui pachet începe de la 595 de lei, pentru şapte nopţi, pentru cazare, mic dejun şi intrare la ştrand.

 

Hoteluri de trei stele

Dumitru Irimia a menţionat că toate hotelurile din ofertă sunt de trei stele, beneficiind în ultimii ani de lucrări de renovare şi îmbunătăţire a condiţiilor.

Acesta a mai specificat că în 2017, peste 800 de membri de sindicat, personal didactic, auxiliar şi nedidactic, au solicitat bilete de odihnă sau tratament, adresabilitate mai ridicată fiind pentru staţiunea Olimp (peste 550 de solicitări).

Oferta completă a sindicatului poate fi consultată pe www.suceavasji.ro.

 

Voucherele de vacanţă pot fi folosite fracţionar

Dumitru Irimia a mai adăugat că ordonanţa de acordare a voucherelor de vacanţă va fi publicată săptămâna viitoare în Monitorul Oficial, adăugând că acestea vor putea fi folosite fracţionar.

”Voucherele vor fi acordate pentru tot personalul din învăţământ, valoarea unui voucher este 1.450 de lei impozabil. Acestea vor putea fi folosite fracţionar, dacă suma nu va fi folosită integral într-un concediu, restul rămas se va reporta pentru un alt concediu”, a precizat Irimia.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: