LOCAL | Botoșănenii, informați cum să acționeze în situații de urgență! – FOTO

Ghinionul unei zile de marți, 13, poate fi prevenit doar printr-o pregătire temeinică, atât teoretică, cât și practică. Pornind de la ideea că un om informat știe să acționeze în situații de urgență, în urmă cu șapte ani, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, organizează în toate judeţele ţării „Ziua Informării Preventive”.

Astfel, ieri și astăzi, sub sloganul „Preveniți Ghinionul”, pompierii botoșăneni au desfășurat campanii de informare publică, de conștientizare a populației asupra pericolelor la care poate fi supusă zi de zi, în centrele comerciale, unitățile de învățământ și unitățile spitalicești din municipiile Botoșani și Dorohoi, orașul Ștefănești, comunele Trușești, Avrămeni și George Enescu.

De asemenea, prin intermediul spoturilor video și audio din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C. – Siguranța nu este un joc de noroc”, „R.I.S.C. – Mai bine previi decât să nu fii”, „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii” și „Nu tremur la cutremur”, difuzate zilnic pe posturile locale de radio și televiziune, pompierii readuc în atenția botoșănenilor regulile de prevenire și modalitățile de răspuns în cazul unor situații de urgență.

Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!

One Response to LOCAL | Botoșănenii, informați cum să acționeze în situații de urgență! – FOTO

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: