DIVERSE | De ce e bine să mâncăm struguri

Strugurii sunt un aliment ușor, apetisant, dulce și care, consumat cu moderație, nu îngrașă. De aceea, nutriționiștii îi recomandă ca o gustare perfectă între mesele principale.

Pentru cei angrenați în lupta cu kilogramele, strugurii pot fi un bun substitut pentru biscuiții, chipsurile sau bomboanele dintre mese: 100 g de boabe conțin doar 60 de calorii. În plus, sunt foarte buni pentru sănătate.

Resveratolul, compusul-minune

Coaja strugurilor roșii și negri conține antioxidanți, printre care o substanță pe care unii cercetători o consideră leacul miraculos împotriva îmbătrânirii: resveratrolul. Unele studii au sugerat că resveratrolul ar avea potențial ca tratament pentru diabetul asociat cu obezitatea, boala Alzheimer (pentru că ameliorează funcția cognitivă, inclusiv memoria) și afecțiunile cardiace. De asemenea, proprietățile sale antioxidante au un efect anticancerigen – în mai multe teste de laborator, resveratrolul a inhibat formarea și creșterea unor tumori.

Combat alergiile

Strugurii negri conțin și quercitină, un antioxidant puternic, care controlează eliberarea de compuși inflamatori de către celulele sistemului imunitar responsabile cu reacțiile alergice. Astfel, ei pot deveni un aliat bun pentru cei predispuși la alergii.

Atât strugurii roșii, cât și cei albi reprezintă o sursă bună de potasiu, dar conțin și alte minerale (de pildă, cupru si mangan, care stimulează formarea unei enzime antioxidante numită superoxid-dismutază, ce revitalizează celulele și reduce rata distrugerii lor de către radicalii liberi.)

Opinia specialistului

Ionuț Ignat, dietetician și nutriționist

Strugurele este un fruct extraordinar, cu foarte multe uzanţe în alimentaţia umană de-a lungul timpului. De la adăugarea lui în salate până la deliciul lui Bachus, de la uscarea lui pentru gustări şi până la fructul clasic de pe masă – strugurele ne-a însoţit pe noi, românii, de-a lungul veacurilor. Este bun pentru sănătate și conține zero colesterol. Consumaţi cu moderație – un strugure după masă, la minim o oră distanță, pentru a nu afecta sinteza ulterioară a nutrienţilor, strugurii nu îngraşă.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: