DIVERSE | Cum scapi simplu și rapid de urcior

Orjeletul (denumirea populară este urcior) este o boală infecțioasa a glandelor sebacee localizate la nivelul pleoapelor. Afecțiunea este ușor de recunoscut: o umflătură la nivelul pleoapei superioare sau inferioare care se transformă într-un abces roșu, cu un punct gălbui care va supura sau nu.

Urciorul extern trece de la sine spre deosebire de cel intern, care se formează în interiorul pleoapei. Acesta poate dispărea odată cu tratarea infecției sau poate provoca un chist ori un nodul cu lichid. Fiind mult mai greu de tratat, urciorul intern necesită intervenția medicului pentru a fi eliminat.

Cauzele apariției

De obicei, stafilococul auriu (o bacterie prezentă deseori la nivelul tegumentelor) duce la apariția acestei probleme. De asemenea, printre factori se numără: lipsa unei igiene corespunzătoare, transpirația, frecarea pleoapelor, poluarea, produsele cosmetice folosite incorect și excesiv, vechi sau păstrate în condiții insalubre.

Transmiterea se face prin contactul ochilor cu obiecte sau mâini murdare, folosirea acelorași picături de ochi cu alte persoane bolnave sau înotul în piscine murdare.

Tratamentul urciorului

Nu este recomandat să încercați să strângeți sau să presați urciorul, căci acesta se vindecă în decurs de o săptămână sau printr-un tratament ce constă în administrarea de unguente și picături cu antibiotice (tobramicină, ciprofloxacină, gentamicină etc) și antiinflamatorii (steroidieni sau nesteroidieno).

De asemenea, este utilă aplicarea de comprese calde și antiseptice de 2-3 ori pe zi, 3-4 zile, pentru a grăbi tratarea puroiului. Dacă infecția nu cedează sau dacă apar complicații, se recurge la tratament cu antibiotice.

În acelați timp, este interzis machiajul de orice fel, deoarece acesta poate agrava afecțiunea, fiind recomandată o igienă locală corespunzătoare. Totodată, remediile naturiste ale bunicii pot ameliora afecțiunea și reduce inflamațiile de la nivelul ochiului, în cazul în care vorbim de un urcior extern.

– mușețel

Ceaiul de mușețel conține substanțe calmante care ajută la reducerea umflăturilor și la calmarea durerii. Astfel, se ia un pliculeț de ceai de mușețel și se introduce pentru câteva secunde într-o cană cu apă fiartă.

Se scoate, se lasă să se mai răcească, după care se aplică direct pe pleoapa afectată. Se menține pliculețul pe ochi până când acesta se răcește. Se repetă procedeul ori de câte ori este necesar.

– comprese cu cartofi

Curățați un cartof crud, dați-l pe răzătoarea mare și puneți conținutul într-o bucată de pânză. Aplicați direct pe urcior. Schimbați de două ori pe zi conținutul compresei.

Acest remediu are un efect aproape uimitor – reduce umflătura și ajută urciorul să se retragă în numai o zi.

– frunze de mentă

Zdrobiți câteva frunze proaspete de mentă și aplicați sub formă de cataplasmă (între două bucăți de tifon) pe pleoapa afectată. Lăsați să acționeze cinci minute, apoi clătiți cu apă.

– comprese cu ceai de gălbenele

Se adaugă o lingură de frunze uscate la un litru de apă. Se filtrează lichidul, apoi se înmoaie o compresă sterilă în infuzie și se aplică pe pleoapa afectată până când se răcește.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: