Category Archives: Sanatate

SANATATE | Ce alimente să nu combini niciodată

Digestia reprezintă unul dintre cele mai complexe procese din organismul uman. Ușurarea acesteia depinde în mare măsură de combinarea alimentelor. Din păcate acest proces extrem de complex, digestia este controlata atât din punct de vedere nervos cât și hormonal, astfel că timpul de digestie al alimentelor poate contribui substanțial sau nu la reușita procesului de

SANATATE | Cine e asigurat automat la sănătate, fără să achite contribuție

Copiii și tinerii care își continuă studiile, gravidele, pensionarii, cei condamnați sau arestați sunt principalele categorii care beneficiază de asigurare automată la sănătate, deși nu plătesc contribuție în acest sens (CASS). Lista este însă mult mai lungă și a fost completată chiar anul trecut. Oricum ar fi, dacă aceste persoane obțin venituri lunare de peste

TAS

SANATATE | Piperul, regele condimentelor. Te ajută să slăbeşti şi are proprietati terapeutice

Regele condimentelor, piperul, in toate formele lui (negru, alb, rosu, cu bob rotund sau cu bob lung), iti condimenteaza viata şi are proprietati terapeutice si chiar te poate ajuta sa slabesti. E bun pentru stomac – Piperul creste nivelul secretiei de acid din stomac, ajutand astfel digestia si combatand diareea, constipatia, balonarea si crampele provocate de

SANATATE | Rozmarinul, condiment vindecător pentru durerile menstruale

Rozmarinul este un condiment foarte placut si aromat care este utilizat pe scara larga in gatit dar si ca un mijloc pentru diverse tratamente spa. Este ciudat, totusi, ca proprietatile curative ale acestei plante minunate au ramas intotdeauna nestiute. Societatea germana de doctori naturisti, au decis sa promoveze efectele benefice ale rozmarinului si au declarat-o

SANATATE | Semnul care anunţă cancerul pancreatic

Cancerul pancreatic este al patrulea, ca rata de mortalitate, dintre toate tipurile de cancere si are cea mai slaba rata de supravietuire, scrie doctorulzilei.ro. Un simplu test de urina poate ajuta la identificarea lui in stadii incipiente. Primele simptome: greata, lipsa poftei de mancare, scaderea in greutate, oboseala si chiar depresie. Cancerul pancreatic mai este

SANATATE | Remedii naturiste pentru plămâni

Ai fumat o perioadă destul de lungă? Te-ai lăsat de fumat sau vrei doar să te asiguri că plămânii tăi sunt sănătoși? Iată cele mai bune tratamente naturale pentru a menține sănătatea plămânilor tăi! Organismul uman este construit astfel încât să se poată regenera, astfel că dacă ai renunțat la unul dintre cele mai grele

SANATATE | Orezul, alimentul ideal în timpul iernii

Orezul nu este doar un aliment de bază în întreaga lume, dar este şi un simbol cultural pentru fertilitate, sănătate şi prosperitate. Specialistul Click!, dr. Ovidiu Chiş, expert în medicina tradiţională indiană, ne vorbeşte astăzi despre efectele benefice ale consumului de orez asupra organismului. În medicina tradiţională indiană, orezul are gust predominant dulce. Este moale,

SANATATE | Alimente bogate în colesterol pe care să le eviți

Nivelul ridicat de colesterol din sânge poate duce la apariția unor afecțiuni grave ale inimii, la accident vascular cerebral și chiar moarte. Tocmai de aceea, o dietă echilibrată este extrem de importantă, la fel ca și cunoașterea alimentelor interzise atunci când ai colesterolul mărit. – gălbenuș de ou Gălbenușul de ou este alimentul cu cel

SANATATE | Bea asta înainte de culcare pentru a scădea glicemia!

Obiceiurile ne definesc și ne influențează stilul de viață. Asigură-te că înainte de culcare îți ajuți organismul să țină sub control nivelul de glucoză pentru a preveni anumite dezechilibre. Pentru a te bucura de un somn nocturn calitativ este foarte important ce faci înainte de a te băga în pat. Astfel, dacă până acum ai

SANATATE | Așa-ți îngrijești rinichii cel mai bine

Organ pereche, rinichii sunt considerați ca fiind centrul vitalității organismului uman. Orice dezechilibrul produs la nivelul lor îți va aduce starea de slăbiciune și de boală. Despre rinichi este cunoscut faptul că au o formă asemănătoare cu bobul de fasole, având o lungime de aproximativ 12 centimetri cu o lătime de 5-6 centimetri și o

SANATATE | Ce se întâmplă în organismul tău când donezi sânge. Efectul benefic care i-a uimit pe medici

Pe lângă faptul că poți salva până la trei vieți cu cei 450 ml de sânge pe care îi donezi o dată, sângele tău se reîmprospătează, imunitatea organismului crește, iar riscul apariției unui infarct sau accident vascular este redus. Donarea de sânge creşte imunitatea şi rezistenţa la traumatisme, iar riscul de paralizie şi de accident

SANATATE | De ce boli suferi dacă ai mereu degetele reci

În mod normal, extremitățile sunt mai reci decât celelalte părți ale corpului, deoarece organismul trimite mai mult sânge organelor importante. Totuși, dacă ai mereu degetele reci, s-ar putea să ai ceva probleme de sănătate. Hipotiroidism Dacă glanda tiroidă nu funcționează bine, sunt mari șanse să ai mereu degetele reci, potrivit prevention.com. Tiroida este foarte imortantă

SANATATE | Află ce vitamină poate reduce hipertensiunea

Persoanele care au un nivel redus de vitamina D sunt predispuse hipertensiunii arteriale, arată o cercetare recentă. În urma celui mai mare studiu realizat la nivel mondial, specialiştii au observat că există o legătură directă între modificările tensiunii arteriale şi aportul unei persoane de vitamina D. Cercetătorii au folosit datele de la alte 35 de

SANATATE | Ce analize genetice sunt recomandate în sarcină

Înainte ca o femeie să rămână gravidă, dar şi în timpul sarcinii, sunt recomandate o serie de analize genetice. Acestea sunt utile pentru ca bebeluşul să se nască sănătos. Astfel de analize ar trebui incluse în pachetul prenatal la toate gravidele, indiferent de vârstă sau de antecedentele familiale de boli genetice. Doar așa, continuă medicii,

SANATATE | Cât de periculoase sunt fracturile de şold la vârsta a treia

La vârsta a treia, fracturile de şold au consecinţe grave asupra organismului. De aceea, este bine să fii atent în sezonul rece şi să eviţi gheaţa sau locurile cu suprafeţe alunecoase. Vârstnicii care se aleg cu o fractură de şold prezintă un risc de mortalitate de cinci până la opt ori mai mare în primele

SANATATE | Menopauza nu trebuie privită ca pe o boală

Menopauza marchează sfârşitul perioadei fertile a unei femei şi este un fenomen natural fiziologic şi obligatoriu. Citeşte mai jos cum poţi preveni cele mai supărătoare simptome ale menopauzei şi cum poţi îmbunătăţi calitatea vieţii şi după acest „moment“, aşa cum este denumit de medicii specialişti. Menopauza nu este o boală, aşa cum se crede, în

SANATATE | Cât de periculoasă este obezitatea pentru diabetici

Statisiticile arată că aproape 90% din persoanele care suferă de diabet de tip doi sunt supraponderale. Iar acest lucru scade eficienţa tratamentului şi grăbeşte apariţia unor complicaţii de tipul bolilor de inimă sau insuficienţei renale. Obezitatea este în strânsă legătură cu diabetul, excesul ponderal crescând rezistenţa organismului la insulină. Mai exact, există un echilibru între

SANATATE | Iată cele 59 de afecţiuni a căror tratare nu necesită trimitere de la medicul de familie

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a făcut publică o listă cu 59 de afecţiuni a căror tratare nu necesită vizită la medicul de familie. Doar 75 la sută dintre medicii de familie au semnat actele adiționale, pentru a prelungi contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Asta înseamnă că, în prezent, câteva milioane

SANATATE | Aceste alimente te scapă aproape instant de balonare și constipație

Unele dintre cele mai întâlnite probleme digestive, mai ales după o perioadă cu excese alimentare, sunt constipația și balonarea. Ca să eliminați aceste probleme deranjante, puteți apela la câteva alimente cu efect imediat.  Ovăzul Principalul tău aliat în lupta cu constipatia şi balonarea, ovăzul este recomandat datorită fibrelor şi vitaminelor pe care le conţine şi

SANATATE | Alimente nocive pentru frumusețea pielii

O piele frumoasă și sănătoasă nu se datorează doar moșternirii genetice, ci și calității alimentelor pe care alegem să le consumăm. Astfel, dacă ne dorim o piele luminoasă și lipsită de impurități, trebuie să acordăm o mai mare atenție alimentației și să excludem alimentele nocive pentru sănătatea pielii. Iată, așadar, la ce alimente nocive pentru frumusețea

SANATATE | Protest al medicilor de familie! De astăzi, NU mai dau trimiteri şi reţete compensate

Medicii de familie din România îşi menţin decizia ca, începând de miercuri, să nu mai acorde servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, pacienţii fiind afectaţi de faptul că nu vor mai primi trimiteri şi reţete compensate, în timp ce cadrele medicale susţin că vor lucra „pro-bono”. Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi

SANATATE | Ce se întâmplă dacă nu dormi suficient

Din ce în ce mai multe studii ne demonstrează că lipsa somnului ne poate afecta viața de zi cu zi și mai ales sănătatea. Potrivit experților, durata unui somn optim este de 7-8 ore pe noapte, astfel încât o persoană să funcționeze la capacitate maximă, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Lipsa somnului

SANATATE | Ceaiuri care nu se beau seara

Îți place ceaiul, însă ai observat că dacă bei seara anumite tipuri de ceaiuri nu ai un somn liniștit și devii mai agitat? Ei bine, acest lucru se întâmplă din cauza conținutului ridicat de cofeină. Iată mai multe ceaiuri care nu se beau seara! Ceaiuri care nu se beau seara: ceaiul verde Știai că o

SANATATE | Cinci alimente vindecătoare pe care le poți adăuga în cafea

Numeroase cercetări au scos la iveală beneficiile consumului de cafea. Un studiu recent a arătat că reduce riscul de apariție al Alzheimerului și al diabetului de tip 2.  Ajută, de asemenea, la ameliorarea migrenelor și e un bun leac anti-mahmureală. Puteți face cafeaua și mai sănătoasă dacă o beți fără zahăr și fără lapte și

SANATATE | Deficiența de serotonină: depresie, iritabilitate și obsesii

Deficiența unui neurotransmițător numit serotonină, pe care corpul îl creează pornind de la triptofan, poate cauza un tip de depresie caracterizată de tristețe, iritabilitate sau izbucniri agresive, anxietate, probleme de somn și obsesii. Triptofanul este un aminoacid care se găsește în proteinele pe care le luăm prin alimentație. Odată aflate în organism, proteinele se transformă

SANATATE | Medicii de familie anunţă că vor continua protestele: “Serviciile medicale decontate de casele de asigurări nu vor mai fi acordate”

Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţionala a Patronatelor Medicilor de Familie anunţă că medicii vor continua protestele întrucât nu s-a găsit nicio soluţie pentru revendicările lor. Medicii de familie constată că nu s-a finalizat niciuna dintre problemele pentru care protestează de mai bine de o lună. Aceştia ameninţă nu vor mai acorda servicii medicale decontate

SANATATE | 10 proceduri medicale despre care și doctorii spun că sunt INUTILE

Nu este un secret pentru nimeni faptul ca medicii sunt deseori criticati pentru procedurile si testele inutile pe care le recomanda, chiar si in cazul unor afectiuni minore. Mai jos, vei putea descoperi 10 astfel de proceduri medicale, considerate inutile de multi cercetatori. Dat fiind faptul ca tot mai multi oameni au declarat ca medicii

SANATATE | Ce poţi să mănânci dacă suferi de ulcer

Ulcerul digestiv este caracterizat prin durereîn partea superioară a abdomenului. Poate fi asociată cu greață, meteorism și arsuri stomacale. Cauza ulcerelor digestive este deteriorarea mucoasei stomacale de cantități excesive de acid gastric, fiind perturbat echilibrul dintre sucurile acide digestive și învelișul stomacului. Stresul, alimentația necorespunzătoare și fumatul sunt doar câteva dintre cauze ce duc la ulcerul

SANATATE | 10 semne ca ai nevoie de detoxifiere a corpului

Corpul uman are de multe ori nevoia de detoxifiere, deoarece din pacate, nu traim intr-o lume in care mancarea este sanatoasa. In fiecare zi suntem expusi la o multitudine de substante chimice nocive si a altor toxine. Metale grele, chiar si potential letale si substante radioactive isi gasesc drumul lor in lantul alimentar, sa nu

SANATATE | Nu neglija durerea de la nivelul genunchilor!

Odată cu trecerea anilor, articulaţiile încep să se uzeze şi, inevitabil, problemele de sănătate nu întârzie să apară. Una dintre cele mai frecvente boli este gonartroza sau degradarea articulaţiei genunchiului. Iată cum poţi preveni apariţia ei. Potrivit medicilor, problemele de la nivelul genunchilor apar în mod firesc din cauza înaintării în vârstă, dar şi pe