Category Archives: Municipiu

LOCAL | Primarul le mulțumește consilierilor locali că s-au mobilizat în cazul Căminului Textila

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a anunțat că, în ședința de Consiliul Local, organizată în regim de urgență în cazul Căminului Textila, s-a decis convocarea pentru mâine, la ora 11, a consiliului de administrație al S.C. Locativa S.A. pentru prezentarea soluțiilor de rebranșare a locuitorilor căminului care și-au achitat în mod regulat obligațiile la furnizorii

LOCAL | Primăria chemată în instanţă pentru al 13-lea salariu

Angajajaţii din Primăria Municipiului Botoşani îşi cer în instanţă drepturile salariale. 170 de funcţionari publici au chemat administraţia publică locală la bară pentru că nu şi-au mai primit cel de-al 13-lea salariu în ultimii 5 ani. Aceşti a sunt reprezentaţi de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică locală, la care sunt afiliaţi. ” Nu

TAS

LOCAL | Visul american la Botoşani: “Pace politică pentru dezvoltarea municipiului Botoşani 2015 – 2025”.

Aşa se numeşte planul de acţiuni anunţat astăzi de primarul Ovidiu Portariuc, întocmit după modelul american şi făcut public la mai bine de o săptămână de la reîntoarcerea edilului din SUA. “Experiența ultimelor două decenii ne-a arătat că divergențele dintre partidele politice au generat deseori blocaje în administraţia botoșăneană. Mai mult decât atât, schimbările politice

LOCAL | Prima ninsoare a scos Urban Serv la treabă!

Ninsoarea căzută în ultimele 12 ore în municipiul Botoşani a determinat angajaţii Societăţii de Salubrizare să scoată utilajele de deszăpezire pe teren. Două echipaje au patrulat întreaga noapte pentru a preveni depunerile de polei. ”Pentru că exista riscul de îngheţ, am împrăştiat material antiderapant. În rest am intervenit sporadic în sensurile giratorii, inclusiv la intrările

LOCAL | Fotbaliști răsplătiți pentru marea victorie cu titlul “Cetățean de onoare”

Jucătorii Andrei Patache, Florin Acsinte, Mihai Bordeianu, Alin Bordeanu, antrenor cu portarii şi Alin Bejan, antrenor secund, Leo Grozavu, antrenorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, principalul finanţator ale echipei şi Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani vor fi noii Cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani. Asta au decis astăzi consilierii locali, care au votat un proiect de hoărâre

LOCAL | Urban Serv vrea să administreze depozitul ecologic de la Stăuceni

Astăzi este ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația organizată de  Consiliul Județean Botoșani în vederea administrării rampei ecologice de la Stăuceni. La licitație va participa și societatea de salubrizare din subordinea Consiliului Local, SC Urban Serv SA, în asociere cu  SC Soma SRL din Bacău. Asocierea a fost aprobată, ieri de Adunarea Generală a

LOCAL | Noi reguli de circulație în municipiu: sens unic între sediul PNL și Cuza Vodă. Sensul giratoriu de la Carrefour nu va fi desființat!

Un nou sens unic va fi înființat în municipiu. Este vorba despre strada Mihail Kogălniceanu,  de la sediul PNL spre strada Cuza Vodă (Biserica Vovidenia), direcție în care șoferii nu vor mai putea circula. Decizia a fost luată de comisia de sistematizare a circulaţiei din municipiul Botoşani. “În zonă sunt o serie de sensuri unice.

LOCAL | Speranțe de redresare a economiei locale, lansate astăzi odată cu Strategia de dezvoltare a Zonei Metropolitane pentru următorii 5 ani. FOTO!

Proiectul de dezvoltare a Zonei Metropolitane Botoşani pentru perioada 2015-2020 a fost prezentat astăzi într-o dezbatere publică la care au participat  reprezentanţi ai administraţiei publice locale, primari ai localităților absorbite de Zona Metropolitană, oameni de afaceri, inclusiv din mediul bancar dar și directori de instituţii. Florin Egner, manager de proiecte, a prezentat principalele obiective propuse

LOCAL |  Primăria face dezinsecție în oraș. Vezi când!

Primăria anunță că va acționa pentru dezinsecție în toate parcurile și zonele intens circulate, precum Bulevardul Mihai Eminescu sau pietonalele din municipiul Botoșani. Această activitate se va desfășura în noaptea de vineri spre sâmbătă, începând cu ora 22.00 și va fi prestată de firma Eurogarden, care a câștigat licitația pentru contractul de 32.50 de lei.

LOCAL | Primăria pierde 16 milioane de lei! Corecția financiară nu va fi decontată până la finalizarea anchetelor

Ministerul Mediului – Autoritatea de Management – Programul Operațional Sectorial de Mediu a emis o adresă prin care înștiințează Primăria Muncipiului Botoșani că rambursarea sumei de 16 milioane de lei- corecție financiară la proiectul european implementat în termoficare- nu poate fi efectuată până când nu vor fi finalizate anchetele derulate de Departamentul de Luptă Anti

LOCAL | Vezi ONG-urile care vor beneficia, în acest an, de finanțare de la bugetul local!

Primăria a anunțat astăzi ONG-urile care vor primi în acest an finanţări nerambursabile în vederea desfășurării unor proiecte pe diverse domenii: sportiv, cultural sau educaţie civică. În total au fost depuse 37 de proiecte, din care 35 au fost admise pentru finanțare. Pentru sport s-au alocat 1 milion de lei, care vor fi direcționați către 14 asociaţii, cea

LOCAL |  Strada Primăverii va începe să arate a stradă… peste două luni!

Viceprimarul Cosmin Andrei a avut astăzi o discuție cu repezentanții firmei Victor Construct despre stadiul lucrărilor la strada Primăverii. Edilul a primit asigurări că în două săptămâni va fi frezat asfaltul de pe cel de-al doilea tronson. “Vom începe dinspre Sucevei înspre Capătul liniei 1. Momentan se lucrează la ridicarea gurilor de canal la cotă,

LOCAL | Primăria efectuează intervenții pentru reparații și întreținere în zona Piața Viilor din municipiu. FOTO!

Instituția Primarului Municipiului Botoșani aduce la cunoștința cetăţenilor faptul că în oraș continuă lucrările de reparații și întreținere a străzilor. Astfel, se efectuează intervenții pentru reparații și întreținere în zona Piața Viilor din municipiu. Lucrările de reparații presupun intervenții ample și constau în: refacere trotuare (cu borduri și pavele), refacere carosabil şi căi de acces

LOCAL | Primăria peticește gropile din oraș. Vezi unde au început lucrările!

„După iarnă au apărut cratere şi am intrat la împietruiri. Se lucrează pe Tătarilor, Ştefăniţă Vodă şi Plopilor, iar după ce se termină lucările acolo intrăm la Zimbrului şi Pârâului”, a declarat viceprimarul Marius Buliga. SC Conrec SA, firmă care se ocupă de întreţinerea străzilor din municipiu, lucrează pe mai multe şantiere inclusiv pe străzile Mihail

LOCAL | Clădirile cu risc din Centrul Vechi vor fi evacuate. Familiile care locuiesc în aceste imobile vor fi mutate!  

30% dintre clădirile din Centrul Istoric al municipiului Botoșani prezintă risc major de siguranță și se pot prăbuși în cazul unui seism. Asta arată rezultatele planului de analiză și acoperire a riscului pe teritoriul municipiului Botoșani, recent finalizat. Primarul Ovidiu Portariuc susține că este vorba despre acele clădiri, ale statului sau proprietate privată, care nu

LOCAL | Începe selectarea participanților în cadrul programului de Internship la nivelul administrației publice locale -INTERNSHIPAdministrationBT

Prima ediție a Programului de Internship la nivelul administrației publice locale – INTERNSHIPAdministrationBT va fi organizată  de către Primăria Municipiului Botoșani, în colaborare cu Prefectura Județului Botoșani, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Consiliul Județean al Elevilor. Deschiderea oficială a programului de Internship va avea loc Luni, 4 mai 2015. Acest stagiu de practică

LOCAL | Au amânat ședința din cauza grevei generale

Consilierii municipali botoşăneni au decis că se vor întruni în ședință ordinară pe 8 mai, după ce sindicatele au anunțat că pe 30 aprilie, dată la  care trebuia să aibă loc ședința din această lună, funcţionarii din primărie vor participa la o grevă generală de o zi. Reamintim că FNSA organizează la nivel naţional, pe 30

LOCAL | Funcționarii publici din Primărie și Consiliul Județean, intră, joi, în grevă generală!

FNSA organizează la nivel naţional, pe 30 aprilie, grevă generală cu întreruperea activităţii pe toată durata programului în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora, de pe întreg teritoriul judeţului şi al ţării. Pentru că revendicările nu le-au fost soluționate, în condiţiile în care alte categorii bugetare au beneficiat de creşteri salariale şi îmbunătăţiri ale condiţiilor

LOCAL | Primarul a inspectat astăzi șantierul de la Cornișa: “Suntem în grafic! Peste un an inaugurăm” FOTO!

Mai bine de jumătate dintre lucrările de construcție a Parcului de agrement Cornișa au fost efectuate deja. Cel mai mare şantier din municipiul Botoşani a fost inspectat, astăzi, de primarul  Ovidiu Portariuc şi city-managerul Adriana Zăiceanu. Bazinele exterioare și piscina acoperită sunt realizate în proporție de  30 %, respectiv 45 %, amfiteatrul în aer liber,

LOCAL | 1.000 de porții de sarmale, vin și cozonac au fost împărțite la Hramul orașului. FOTO!

5.000 de sarmale, 100 de litri de vin, 150 de pâini și 100 de cozonaci au fost împărțite, astăzi, credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica Sf. Gheorghe din municipiul Botoșani. Anul trecut au fost împărțite aproape 8.000 de sarmale. Bucatele tradiționale au fost pregătite de bucătăresele de la Cantina de Ajutor

LOCAL | Mâine încep manifestările dedicate Zilelor Municipiului Botoșani. Vezi programul !

Primăria municipiului Botoșani invită botoșănenii să participe și în acest an la manifestările organizate de municipalitate, cu ocazia Sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al orașului Botoșani. În ziua de joi, 23 Aprilie 2015, după slujba religioasă oficiată la Biserica Sfântul Gheorghe, Primăria va organiza o acțiune socială prin care va oferi cetățenilor porții

LOCAL | Ovidiu Portariuc: “Unii consilieri locali nu știu ce votează, dar o fac pentru că așa este directiva de partid!”

Afirmația primarului vine după ce ieri, mai mulți consilieri locali au votat împotriva unui proiect de hotărâre care ar fi adus bani la bugetul local. Este vorba despre un parteneriat între Consiliul Local Botoşani şi SC Total Waste Management, încheiat pe o perioadă de trei ani, în baza căruia municipalitatea ar fi trebuit să pună

LOCAL | CONCURS între Asociațiile de proprietari! Cele mai frumoase amenajări în cartiere vor fi premiate cu bani!

Așa cum a anunțat încă de la începutul anului, primarul municipiului a relansat astăzi ideea organizării unui concurs privind amenajarea cartierelor, pentru care Asociațiile de proprietari vor fi premiate. Imediat după finalizarea regulamentului, asociaţiile de proprietari interesate pot participa prin acțiuni de amenajare și întreținere a zonelor pe care le au în administrare. Pentru cele

LOCAL | Dispute locale privind Zilele Muncipiului: după ce au alocat buget pentru organizare, consilierii locali s-au răzgândit și cer și sponsorizări

Consilierii municipali s-au certat astăzi ca la grădiniță aproape jumătate de oră pe tema organizării Zilelor Municipiului Botoşani și au avut nevoie de pauză pentru consultări pentru a decide dacă și în ce condiții se pot organiza, în acest an, manifestările tradiționale. Asta în condițiile în care tot ei au votat bugetul pe anul 2015, prin

LOCAL | Au început amenajările spațiilor verzi și plantarea teilor în municipiu  

Edilii locali au dat startul lucrărilor de primăvară în municipiu, care au început cu plantarea celor 269 de tei achiziționați pentru a fi sădiți în diferite zone ale orașului „Vom plata tei în locul copacilor tăiaţi anul trecut, pe locurile unde se mai poate planta. Teii sunt cu coronament dezvoltat, în anul 12-13 de vegetaţie,

LOCAL | Astăzi, ședință extraordinară a Consiliului Local. Aleșii vor decide organizarea Zilelor Municipiului în perioada 23-26 aprilie

Consilierii locali au fost convocați astăzi, la ora 14.30, la o ședință extraordinară, pentru a aproba organizarea zilelor municipiului în perioada 23-26 aprilie, pentru care este necesară o alocare bugetară de 50.000 de lei. Pe ordinea de zi mai sunt încă 5 proiecte de hotărâre, printre care rectificarea bugetară pentru 2015 sau organigrama și statul

LOCAL | Ovidiu Portariuc: “Dacă aș fi știut ce se ascunde în Primăria municipiului Botoșani, m-aș fi gândit de două ori în 2012!”

“Credeți-mă că, dacă aș fi știut ce se ascunde din punct de vedere financiar, al datoriilor, al corecțiilor și al neregurilor existente în Primăria municipiului Botoșani, m-aș fi gândit de două ori în 2012. Nu mă așteptam să găsesc o asemenea situație. Noi încercăm să remediem aceste lucruri, legate de corecții, de problema de la

LOCAL | 10.000 de locuințe din oraș necesită reabilitare termică. Primarul face apel către botoșăneni să depună cereri pentru anveloparea termică a locuințelor

“O estimare în strategia de dezvoltare a municipiului arată că aproximativ 10.000 de apartamente din Botoșani ar avea nevoie de intervenții pe partea de anvelopare termică.” a spus astăzi edilul municipiului, care a menționat că estimarea cuprinde doar locuițele din zone cu vizibilitate mai mare.  “Capacitatea de finanțare este mult mai mare comparativ nu numărul

LOCAL | Liceeni invitați să “lucreze” la primărie. Vezi în ce condiții!

Un nou program de orientare profesională dedicat elevilor de liceu va fi lansat pe 4 mai la nivelul Primăriei Botoșani. Scopul este să arate tinerilor care ar dori să urmeze cursuri universitare în acest domeniu, ce înseamnă administrația locală și ce presupune ea, astfel încât ei să se poată orienta în carieră. “Lansăm în această

LOCAL | Astăzi a început montarea panourilor de orientare turistică în municipiu

Primul panou, din cele zece care urmează să fie montate în mai multe zone de interes din municipiul Botoșani, a fost amplasat, deja, în Centrul vechi. Acesta oferă turiștilor informații prin intermediul unor hărți de orientare în care sunt marcate principalele obiective turistice din oraș. “Astăzi s-a început montarea panourilor turistice în municipiul Botoşani, în care