CalendarImportant

CALENDAR | SFINTII TREI IERARHI, obiceiuri si superstiţii: Ce NU trebuie să facă creştinii pe 30 ianuarie

Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe data de 30 ianuarie pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur. Toate instituţiile de învăţămînt teologic din ţară îşi sărbătoresc patronii, deoarece Sfinţii Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură-de-Aur sunt consideraţi întemeietorii teologiei şi învăţămîntului creştin la nivel academic. În această zi sunt interzise toate activităţile casnice, pentru bunul mers al vieţii în gospodărie.

Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur sunt sărbătoriţi împreună, pe 30 ianuarie, sub numele comun de Sfinţii Trei Ierarhi. Această sărbătorire în comun a fost aleasă tocmai pentru a evidenţia harul dumnezeiesc, cu totul deosebit, al acestora, chiar dacă numele fiecăruia în parte mai este pomenit în cursul aceleiaşi luni: Sfântul Vasile cel Mare (1 ianuarie), Sfântul Grigorie Teologul (25 ianuarie) şi Sfântul Ioan Gură-de-Aur (27 ianuarie).SFINTII TREI IERARHI: Obiceiuri şi superstiţii:

În ziua în care sunt sărbătoriţi, nu se lucrează fiind rău de ars, de friguri şi de pagubă.
În această zi trebuie să dăm o lumînare de pomană, pentru ca întreaga viaţă să fie luminată.
În multe zone, familiile îi ţin pe cei Trei Ierarhi de patroni ai casei. Se face colivă şi oamenii merg la biserică.
Pentru reuşita familiei şi a treburilor gospodăreşti, în această zi nu se lucrează.
Sărbătoarea se ţine pentru ca să ajute femeilor să toarcă mai cu spor peste an.
Se face praznic în onoarea sufletelor morţilor neîmpărtăşiţi.
Sărbătoarea se ţine pentru fericirea fetelor şi pentru a-i apăra de boli şi durere pe toţi ai casei.
Celui ce lucrează în această zi i se strâmbă minţile.
Fetele fac vrăji pentru a li se arăta ursitul: nu lucrează şi nu mănâncă decât pâine şi sare.
Se crede că în această zi încolţeşte sub zăpadă grâul care a rămas neîncolţit de cu toamnă.
În tradiţia populară se spune că de astăzi se schimbă vremea. De-acum, se zice că “se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară.
Dacă curg streşinile, primăvara e friguroasă, dacă e ger, vara e călduroasă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page